
Proiecte
filme și altele

filme și altele

Un grup de elevi de la un liceu privat, care sunt închiși în liceu în timpul detenției, sunt supravegheați nu de un profesor, ci de o elevă percepută ca “tocilară”. În timp ce încearcă să găsească o cale de ieșire, aceștia descoperă atât un secret întunecat despre conducerea liceului, cât și secrete despre ei înșiși, dar și despre colegii lor.
O poveste despre orgoliu, ambiție și dorința de a fi cel mai bun. În goana lui spre succes, Maxwell ajunge să nu mai distingă prietenii sinceri de cei care stau prin preajmă doar cât le convine. Este și o poveste despre iubire, dependență emoțională și lucrurile pe care ești dispus să le pierzi ca să câștigi.


Serie de scurtmetraje fantasy și horror în engleză.
În inima reședinței Locke, January este o curiozitate printre alte curiozități – o copilă metisă, în grija unui colecționar excentric. Uneori ar vrea să plângă pe umărul tatălui ei, numai că el este aproape tot timpul absent, iar mamă nu are. Așa că, ori de câte ori simte că nu-și găsește locul în lumea ei tristă, evadează într-o carte. Pentru că o carte – nu-i așa? – poate deschide o ușă spre o altă lume. Însă cartea pe care January o găsește în cufărul albastru deschide multe uși, iar în spatele uneia dintre ele își descoperă adevărata ei poveste de viață.


În Parisul anului 1939, Odile, o tânără bibliotecară pasionată, se alătură Rezistenței pentru a proteja Biblioteca Americană și a lupta cu ajutorul cărților împotriva ocupației naziste. Zeci de ani mai târziu, într-un orășel din Montana, o adolescentă solitară descoperă că bătrâna ei vecină ascunde un trecut legat de război, trădare și iubirea pentru literatură — un trecut care le unește în mod neașteptat.
În Bucureștiul anului 1989, Cristian Florescu, un adolescent de șaptesprezece ani care visează să devină scriitor, trăiește sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, într-o țară izolată și dominată de frică. Șantajat și racolat de Securitate, Cristian are de ales între a-și trăda cei dragi sau a submina regimul din interior. El decide să riște totul pentru a demasca dictatura, a da o voce poporului român și a arăta lumii adevărul despre țara sa. Când izbucnește Revoluția, Cristian se alătură luptei pentru schimbare și libertate.


Într-un viitor controlat de tehnologie, Klara — un robot creat pentru a ține locul unui prieten — încearcă să înțeleagă dragostea, sacrificiul și ce înseamnă să fii ales. Klara și Soarele este o poveste emoționantă și originală despre speranță, legături umane și dorința de a aparține.
Evie Sage are nevoie disperată de un job, nu de o aventură cu șeful ei malefic. Dar când ajunge asistenta celui mai temut bărbat din regat, descoperă că pericolul vine la pachet cu atracție irezistibilă, capete tăiate și conspirații mortale. Iar dacă vrea să-și păstreze locul de muncă (și capul pe umeri), trebuie să afle cine îl vrea pe Malefic distrus — înainte ca totul să explodeze.
